Infertilitatea: Cauze și soluții

În România, 1 din 3 cupluri își dorește un copil cât mai curând, dar 1 din 6 cupluri are probleme de fertilitate, conform unui studiu realizat în 2018, de Asociația de Reproducere Umană din România. Asta înseamnă că infertilitatea afectează câteva zeci de mii de cupluri în fiecare an.

Totuși, nu te descuraja. Tehnologia și practicile moderne oferă numeroase opțiuni eficiente de diagnostic și tratament, iar soluția potrivită pentru tine ar putea fi la un consult distanță.

infertilitate-cauze-solutii

Semnele infertilității

Specialiștii definesc infertilitatea ca fiind imposibilitatea de a concepe un copil după cel puțin un an de sex frecvent, neprotejat. 

Lipsa unei sarcini după mai multe încercări este principalul semn al infertilității, dar există și alte semne care ar putea indica o problemă de fertilitate pentru ambele sexe. 

La femei, ciclul menstrual neregulat sau absent  ar putea fi un semn al infertilității. Bărbații infertili pot prezenta simptomele unor probleme hormonale, cum ar fi modificări în creșterea părului sau schimbări ale activității sexuale.

De ce apar problemele de infertilitate?

Problemele de infertilitate pot aparține bărbatului, femeii sau ambilor parteneri. Potrivit Societății Europene de Medicină Reproductivă şi Embriologie, 20-30% dintre cazurile de infertilitate au cauză fiziologică masculină, 20-35% sunt de cauză fiziologică feminină, iar 25-40% au o cauză comună ambilor parteneri. În 10-20% din cazuri, cauza este inexplicabilă.

În situația în care un cuplu întâmpină dificultăți în conceperea unui copil, specialiștii recomandă ca ambii parteneri să beneficieze de un control de specialitate. 

Potrivit unui studiu publicat în 2018, principalele probleme de sănătate care duc la infertilitate feminină sunt:

  1. Probleme la nivelul trompelor uterine (23%)

  2. Probleme la nivelul uterului (22%)

  3. Endometrioză (17%)

  4. Rezervă ovariană redusă (15%)

  5. Probleme genetice (7%)

Pe de altă parte, infertilitatea masculină este mai puțin înțeleasă. Potrivit American Pregnancy Association, până la 50% dintre cazurile de infertilitate masculină sunt catalogate ca fiind cu cauze necunoscute. Totuși, principalele cauze identificate ale infertilității masculine sunt:

  1. Tulburări la nivelul hipotalamusului sau al glandei pituitare (1-2%)

  2. Afecțiuni ale gonadelor (30-40%)

  3. Transport deficitar al spermei (10-20%)

În cazul femeilor, nu doar problemele de sănătate pot cauza infertilitate, ci și vârsta înaintată. Astfel, 25% dintre femei au dificultăți în a obține o sarcină între 35 și 39 de ani, iar 34% dintre femei se confruntă cu aceleași dificultăți în jurul vârstei de 40 de ani.

Factori de risc pentru infertilitate

Stilul de viață joacă un rol important în fertilitate atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar majoritatea factorilor de risc pentru infertilitate sunt comuni ambelor sexe:

  1. Fumatul - Consumul de tutunul sau marijuana pot reduce șansele de apariție a unei sarcini și afectează negativ eficiența tratamentelor de fertilitate. Femeile fumătoare au șanse mai mari să piardă o sarcină, iar bărbații fumători sunt mai predispuși la probleme de erecție.
  2. Consumul de alcool - Pentru femei, consumul de alcool în timpul concepției sau a sarcinii afectează șansele sale de succes. În cazul bărbaților, abuzul de alcool afectează calitatea și mobilitatea spermei.
  3. Problemele de greutate - Obezitatea crește riscul de infertilitate atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Pe de altă parte, subponderalitatea și tulburările de alimentație cresc riscul de infertilitate în rândul femeilor.

Pentru a evita infertilitatea, medicii specialiști recomandă să evitați consumul de alcool, tutun sau droguri, dar să adoptați o alimentație echilibrată și un stil de viață activ.

 

În ce constă consultul pentru infertilitate?

Indiferent de sexul pacientului, prima etapă a consultului constă într-un examen fizic general care include organele reproducătoare. În continuare, medicul poate recomanda o serie de alte investigații pentru a identifica sursa problemei. 

În cazul femeilor, se va realiza examinarea ginecologică și examinarea transvaginală, profilul hormonal, se va testa rezerva ovariană și se va evalua ritmul ovulației. În plus, se poate evalua permeabilitatea tubară (histerosalpingografie) și se pot efectua o histeroscopie, laparoscopie exploratorie sau diferite teste pentru boli cu transmitere sexuală.

Pentru bărbați, se pot colecta probe de spermă pentru analize de laborator. De asemenea, se poate preleva o biopsie testiculară pentru a identifica anormalități care pot contribui la infertilitate. 

De ce să apelezi la AMI pentru probleme de infertilitate?

Medici de înaltă competență au ales să colaboreze indiferent de specialitate, locație și centru medical, pentru o cauză comună: sănătatea ta. La AMI, cu un singur telefon, ai acces la un manager de caz care îți trasează și traduce pe înțelesul tău, întregul drum de la diagnostic până la tratament.

 

 

 

 

× Programarea dumneavoastră a fost înregistrată cu succes.